Dacă ne dăm pe noi înşine fără rezerve lui Dumnezeu, se poate că vor trebui făcute multe ajustări în viaţa noastră: în familie, la serviciu, în relaţiile din biserică sau în problema opiniilor personale. Dumnezeu nu va permite nici un lucru din noi înşine să rămână. Degetul Lui va atinge, punct cu punct, tot ce nu este al Lui şi ne va spune: "Acest lucru trebuie să dispară." Eşti gata pentru aşa ceva? Este o nebunie să te împotriveşti lui Dumnezeu şi este întotdeauna înţelept să I te supui. Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi continuăm să avem controverse cu Domnul. El vrea ceva, iar noi vrem altceva. Sunt multe lucruri pe care nu îndrăznim să le cercetăm, despre care nu îndrăznim să ne rugăm, nici măcar să ne gândim la ele, ca nu cumva să ne pierdem pacea. În acest fel putem evita o problemă delicată, dar nu facem nimic altceva decât să ieşim din voia lui Dumnezeu. Este întotdeauna uşor să ieşi din voia Lui, dar este o mare binecuvântare să ne dăruim Lui şi să-L lăsăm să-Şi aibă propria cale în noi.

   Ce bine e să avem conştienţa că aparţinem Domnului şi că nu mai suntem ai noştri. Nu este nimic mai preţios în această lume. Cunoaşterea acestui fapt ne face conştienţi de prezenţa Sa continuă, şi motivul este evident. Înainte de a avea sentimentul prezenţei Sale, trebuie să fiu conştient de faptul că Îi aparţin lui Dumnezeu. O dată ce ştiu sigur că Îi aparţin Lui, nu mai îndrăznesc să fac nimic în propriul meu interes, deoarece acum sunt proprietatea Lui exclusivă. "Nu ştiţi că dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?" Cuvântul "rob" este folosit de câteva ori în partea a doua a capitolului 6 din Romani. Care este diferenţa dintre un slujitor şi un rob? Un slujitor poate să slujească unei alte persoane, fără ca aceasta să aibe drept de proprietate asupra lui. Dacă îi place stăpânul pe care îl are, îl poate sluji, dar dacă nu-i mai place, îl poate anunţa că pleacă de la el, căutându-şi un alt stăpân. Nu aceasta este însă şi situaţia robului. El nu este numai slujitorul altcuiva, ci şi proprietatea acelui om. Cum am devenit robul Domnului? Din partea Lui, El m-a cumpărat, iar din partea mea, eu m-am dăruit. Prin dreptul de răscumpărare, sunt proprietatea lui Dumnezeu, dar, dacă vreau să fiu robul Lui, trebuie să mă dăruiesc Lui de bunăvoie, deoarece El nu mă va obliga niciodată s-o fac.

   Necazul multor creştini de astăzi este că au o idee necorespunzătoare despre ceea ce le cere Dumnezeu. Cu câtă uşurinţă zic ei: "Doamne, sunt gata să fac orice." Ştii tu că Dumnrezeu îţi cere însăşi viaţa ta? Sunt idealuri pe care le nutreşti, ambiţii puternice, relaţii preţioase, munca de care te ataşezi atât de mult - toate acestea trebuie să dispară; deci nu I te da lui Dumnezeu dacă nu ştii ce vorbeşti. Dumnezeu o va lua în serios, chiar dacă tu n-ai spus-o cu toată seriozitatea!

   Când băiatul din Galileea şi-a adus pâinile înaintea Domnului, ce a făcut Domnul cu ele? Le-a frânt! Dumnezeu va frânge ceea ce I se oferă. El frânge ceea ce ia în mână, dar, după ce frânge, binecuvintează şi foloseşte acele lucruri frânte pentru a satisface nevoile altora. După ce te dai pe tine însuţi Domnului, El începe să frângă ceea ce I s-a oferit. Totul pare să meargă rău, iar tu începi să protestezi şi să bagi vină căilor lui Dumnezeu. A te opri la acest stadiu înseamnă a nu fi altceva decât un vas zdrobit - care nu are valoare nici pentru lume, deoarece te-ai îndepărtat prea mult de ea ca să te mai poată folosi, dar nici pentru Dumnezeu, deoarece nu eşti suficient de predat Lui ca El să te poată folosi. În lume nu-ţi găseşti locul, iar cu Dumnezeu te afli în controversă. Aceasta este tragedia multor creştini.

   Dăruirea mea Domnului trebuie să fie un act iniţial fundamental. Apoi, zi de zi, eu trebuie să mă dăruiesc Lui, fără a-I reproşa nimic cu privire la felul în care mă foloseşte, ci acceptând, cu mulţumire, chiar şi lucrurile pe care carnea le consideră grele. Aceasta este calea spre adevărata îmbogăţire!

   Eu sunt al Domnului şi de acum nu mai consider că îmi aparţin mie în nici o privinţă, ci recunosc în toate lucrurile proprietatea şi autoritatea Lui asupra mea. Aceasta este atitudinea în care Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea, şi a o menţine înseamnă consacrare adevărată. Eu nu mă consacru pentru a deveni misionar sau predicator, ci pentru a face voia Lui oriunde mă aflu, la şcoală, la birou, la bucătărie sau oriunde El, în înţelepciunea Lui, vrea să mă trimită. Tot ceea ce El rânduieşte pentru mine e sigur că e cel mai bun lucru, deoarece cei care sunt în întregime ai Lui nu pot avea parte decât de bine.

   Fie ca noi să avem întotdeauna cunoştinţa faptului că nu mai suntem ai noştri.